Cum s-au purtat evreii cu noi?
Pagina 1 din 1
Cum s-au purtat evreii cu noi?
Scris de Admin Vin Ian 17, 2014 2:42 am
În ziarul „Tricolorul” din zilele de 13 şi 14 iulie 2007 , a apărut un articol „Evreii noştri – fiecare ţară are parte de evreii pe care îi merită”, semnat de prof. univ. Ion Coja. Citind acest articol , am rămas mai mult decât mirat, din cauza titlului articolului, „Fiecare ţară are Evreii ce merită”, expresie pe care au lansat-o evreii cu secole în urmă. Totodată mi-am amintit, că anul trecut am citit o carte: „Neamul românesc în Bucovina” de Nicolae Iorga, în care profesorul demonstrează falsitatea acestei exprimări.
Cartea „Neamul românesc în Bucovina” a apărut în 1905, în Editura Institutului de Arte Grafice „Minerva” , Bucureşti. Recent a apărut ediţia a II-a a acestei cărţi, în Editura „Semne” , Bucureşti, 2006, într-o ediţie de lux. Felicitări şi mulţumiri directorului editurii, domnul Dulu Ştefan. Cartea a fost scrisă de prof. Nicolae Iorga, în urma unei vizite de documentare în provinciile româneşti Bucovina şi Basarabia, stăpânite vremelnic de imperiul austriac şi cel ţarist.
Nicolae Iorga a fost îngrozit de faptul constatat, că neamul românesc în Bucovina, era aproape de dispariţie, după 130 de ani de stăpânire austriacă a acestei provincii. Administraţia austriacă a practicat o politică feroce de deznaţionalizare a românilor în acest teritoriu, răpit din trupul Moldovei, pe care l-a denumit Bucovina. Austriacii au colonizat Bucovina cu evrei, ruteni, ucraineni, germani şi chiar cu polonezi (care de fapt erau tot evrei, trecuţi la religia catolică). Cel mai mare număr de colonişti erau evrei leşeşti, veniţi din aceanul iudaic (Polonia). Nicolae Iorga a rămas consternat de încuibarea temeinică a evreilor în Bucovina. Încetul cu încetul, evreii stabiliţi în Bucovinna, chemau şi alţi evrei, până se ajungea ca satul, comuna sau oraşul să fie populate integral cu evrei. Aşa se ajunsese ca oraşul Zastavna (Frontiera) - vechea denumire a localităţii româneşti, o localitate la graniţa cu Polonia – să fie locuit integral cu evrei. Ei schimbau chiar şi denumirea localităţilor. Iniţial localitatea s-a numit Târgul Nistrului, apoi Frontiera şi evreii i-au schimbat denumirea în Zastavna şi aşa a rămas până în ziua de azi. În cartea sus menţionată, Nicolae Iorga scrie următoarele „Evreul face câte un copil pe an, îi pare rău că nu s-a găsit mijlocul de a face unul pe lună” (pag. 191). Munca nu l-a caracterizat pe evreu niciodată.
Prezint în continuare o parte din constatările lui Nicolae Iorga, în localităţile vizitate: „Chiar în satele nemţeşti, ungureşti, evreul e la mijloc, în jurul lui se învârt toate. În toată Bucovina, ce am cutreierat, am văzut numai doi cârciumari romani, cărora ar fi trebuit să le fi însemnat numele. Pe unul ţin minte că-l chema Agapie. O Agapie, ce vei face tu între atâţia Leşieri şi Moşeşti şi Israeli şi Schulemi şi Meschhulemi… ? În judeţul Dorohoi, puterea era în mâna celor trei Fischeresti: Mochi, Calman şi Froim. Toate moşiile sunt ale lor, împănate şi cârmuite de evrei. Pe încetul lumea pleacă din Dorohoi, unde se poate, pentru a nu muri de foame. Aşa s-a ajuns ca ţăranii moldoveni, izgoniţi de evrei să plece în alte zone ale României, o parte din ei emigrând în Canada şi Statele Unite ale Americii” (vezi pag. 121).
O parte din ţăranii izgoniţi de evrei din judeţul Dorohoi s-au aşezat pe moşiile unor boieri români din Muntenia şi Oltenia şi au rămas uimiţi că ţăranii care lucrau pe aceste moşii erau mulţumiţi. Ei au constatat că aici se practica un socialism patriarhal (vezi cartea „Revizuiri şi Adăogiri” 1945 de C. Rădulescu Motru, pag. 408 şi 409).
Nicolae Iorga în cartea „Neamul românesc în Bucovina” încheie capitolul despre stăpânirea evreiească în Bucovina astfel „Fiecare ţară are evreii ce merită”, a zis cineva al cărui interes era să se creadă astfel. „Fiecare ţară se poartă cu evreii săi cum merită ei”, trebuie să fie răspunsul. Cât merită însă această păcătoasă calicime leneşă, care spurcă țara pe care o locuieşte? (vezi pag. 195).
Invazia evreiască a teritoriului naţional a avut urmări catastrofale de la începutul începutului şi de acest lucru nu se pomeneşte.
Prezența evreilor pe teritoriul locuit de români datează de multă vreme, cu migrări masive în ultima sută de ani. Ei au fost primiţi cu toleranță, au prosperat şi au început să domine financiar, reprezentând un corp neasimilabil prin tradiţie şi religie, străin de interesele naţionale ale României. Cu toată toleranţa şi înţelegerea poporului român, în vremuri de restrişte evreii au avut o purtare neloială şi ostilă. Totdeauna au răspuns cu ură şi duşmănie la ospitalitatea şi omenia românilor.
În timpul primului război mondial, în luna decembrie 1916, când armatele germane conduse de generalul Mackensen au ocupat o parte a teritoriului ţării, inclusiv Bucureştii, evreii s-au pus la dispoziţia ocupantului în calitate de „cozi de topor”. Erau colaboratorii Poliţiei Secrete în cercetările şi arestările ce se operau, dirijau trupele de ocupaţie către familiile înstărite, incitându-i pe inamici la devastări, fapte reprobabile şi chiar crime. Prima casă devastată, distrusă şi incendiată a fost a marelui om politic Tache Ionescu din Str. Take Ionescu nr. 25, unde , funcţionează în prezent Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”. Şi pentru ca oroarea ignominiei, să fie întreagă, sufrageria şi biroul au fost transformate în cocine de porci câteva luni de zile. (Rog vedeţi cărţile „Take Ionescu – Viaţa şi opera sa” de Romulus Seişanu, Bucureşti, Editura Universul 1930 şi „Take Ionescu” de Constantin Xeni, Bucureşti 1932. În prezent un evreu, cumano – găgăuz a revendicat imobilul şi l-a câştigat, iar în 24 ianuarie 2013 are loc procesul la Tribunalul Bucureşti, secţia III-a Civilă pentru executarea silită şi evacuare, dosar nr. 4206/3/2012, reclamant Popescu Nasta Călin Mircea (ce grad de rudenie o avea acest individ cu familia Ionescu şi din ce prăpăstii ale Asiei o fi venit?), iar pârâţi sunt Statul Român , prin Ministerul Finanţelor Publice, Academia Română, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Municipiul Bucureşti, Regia de Termoficare Bucureşti (?). Imobilul a fost lăsat prin testament Academiei Române de Take Ionescu şi acum vine acest venetic să-şi însușească imobilul, care este simbol al naţionalismului românesc. Cine este acest individ? Ce grad de rudenie are el cu familia lui Take Ionescu? Cine este în spatele acestui hoţ? Singurul lucru care se ştie despre el, că este născut în anul 1921 şi că ar avea domiciliul în Str. Chopin nr. 13A, Sector 2, Bucureşti. Nu l-a văzut nimeni şi nu s-a prezentat la nici o şedinţă din cele 70 de şedinţe ale proceselor de revendicare a imobilelor din Str. Avram Ion Mincu, nr. 19, Bucureşti, unde a funcţionat o secţie a Muzeului National de Artă, castelul din Oraşul Sinaia, Str. Take Ionescu, nr. 2, unde a funcţionat căminul de copii orfani „30 Decembrie” şi muzeul familiei Take Ionescu şi imobilul din Str. Take Ionescu, nr. 25, Bucureşti, unde mai funcţionează Institutul de Etnografie şi folclor din cadrul Academiei Române. Individul cu acte false, a reuşit să păcălească justiţia, devenind astfel unul din cei mai mari hoţi al secolului. Probabil cu concursul conducerii Academiei Române, altfel nu se puteau sustrage şi distruge documentele din fondul familiei Tache Ionescu din arhiva Academiei Române. Aşa au ajuns unele persoane membri ai Academiei Romane. Rog vedeţi cartea „1948 -Desromânizarea Academiei Române” de Neagu Cosma, Editura Bravo Press, 1996 şi revista „Realitatea Evreiască” nr. 252-253/2006 în care sunt prezentaţi evreii membri ai Academiei Române după anul 1948. Aşa s-a ajuns ca şi Academia Română să fie saturată cu evrei. Înainte de 1948 au fost primiţi în Academia Română numai cinci membri evrei. După 1948 au fost primiţi în Academia Romana peste 50 membri evrei. Care o fi numărul real al evreilor membri ai Academiei Române în prezent, din cei 156 (78 titulari şi 78 membri corespondenţi). Vezi revista Academica Nr. 8-9/2012.
În contextul invaziei sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord, comportamentul populaţiei evreieşti a fost profund antiromânesc, lăsând mult de dorit. Evreii aclamau intrarea sovieticilor în ţară, barau calea ostaşilor români în retragere, care aveau ordine să nu răspundă la niciun fel de provocări, îi scuipau, îi dezarmau, îi dezbrăcau şi îi stropeau cu apă fiartă, benzină, murdârii. În această perioadă, evreii au ucis soldaţii români, ofiţeri, preoţi, învăţători, profesori, funcţionari, copii, femei însărcinate, bătrâni, oameni bolnavi, oameni care încercau să fugă din calea cotropitorilor. Trebuie să ştie toată lumea că la „cedarea” Basarabiei au fost asasinaţi de către bandele ucigaşe de evrei, 42.000 de ostaşi români şi un număr cel puţin asemănător de civili. De ce se ascunde acest adevăr atât de autorităţile ruseşti, evreieşti cât şi de cele româneşti?. S-au mai scris o dată cifrele (nu vor fi niciodată suficient amintite). Explozia de ură (ura de rasă) şi violența, a evreilor împotriva românilor din Basarabia şi Bucovina, l-a îngrozit chiar pe I. V. Stalin care a luat măsurile corespunzătoare împotriva Evreilor.
La intrarea în localităţi şi oraşe, ostaşii sovietici priveau nedumeriţi aceste scene de groază şi nu le venea să creadă că populaţia evreiască care trăise până atunci în bune relaţii cu românii, este capabilă de asemenea atrocităţi. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 Noiembrie 1943, mareşalul Ion Antonescu a evocat expresiv situaţia constatată la faţa locului după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord – „ne-am găsit în faţa unor reclamaţii fără sfârşit în care se arată că peste 40.000 de ticăloşi din această provincie se făcuseră în timpul ocupaţiei ruseşti, mai ruşi decât ruşii, persecutând populaţia românească. Populaţia românească cerea pedepsirea lor. Am fost în faţa acestei probleme şi, dacă pedeapsa era capitală, mai cream încă 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Şi atunci n-am vrut să-i pedepsesc şi am aplicat clemența şi i-am colonizat în Transnistria, în satele, comunele abandonate de evreii care s-au retras cu trupele sovietice, nu înainte de a distruge şi incendia casele, instituţiile, uzinele, instalaţiile şi culturile (vezi cartea „Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu şi filmul „Odesa în flăcări”). În aceste cantonamente pe care evreii le-au numit „ghetouri”, Ion Antonescu le-a asigurat paza de către jandarmi români ca să-i salveze, căci altfel i-ar fi omorât ţăranii din Basarabia, ca să se răzbune de suferinţele din timpul ocupaţiei ruseşti. Deasemenea populaţia ucraineană şi jandarmeria ucrainiană din Transnistria nu vedeau cu ochi buni pe coloniştii evrei şi când aveau ocazie îi omorau. Aveau ucrainienii o ură nestăvilită împotriva evreilor. De aceea la întoarcerea frontului, populaţiei moldoveneşti şi ucrainiene din Transnistria şi chiar din teritoriul dintre Bug şi Nipru, i-a părut rău că s-au retras românii şi spuneau: „Pe noi cui ne lăsaţi, iar devenim slugile iudeo-bolșevicilor”.
Deportaţii din Transnistria constau în cea mai mare parte din evrei, care se revoltaseră „împotriva armatei” în Basarabia, nordul Bucovinei şi de-a lungul Nistrului. De aceea, Ion Antonescu a declarat: „Aceştia nu au dreptul să invoce spiritul de omenie, fiindcă omenie nu înseamnă slăbiciune. După ce au răsplătit cu duşmănie şi crimă, toleranța fără limite pe care au găsit-o în România, unde au prosperat mai presus de visurile lor, evreii aceştia nu mai pot afla omenie nicăieri”.
În martie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe Nistru. Evreii din Nordul Moldovei au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Evreiască Botoşani. Atunci a înţeles Ion Antonescu că a fost manevrat tot timpul de către evrei. Dar era prea târziu. Aceasta este recunoștința evreilor. Recunoştinţa omenească este o floare rară, iar recunoștința evreiască eate totdeauna inexistentă.
În timpul războiului Ion Antonescu a asigurat o protecţie evreilor din Bucovina, Basarabia, Transnistria, cât şi celor din interiorul ţării. Femeile românce plângeau şi spuneau: „De asta ne mor nouă bărbaţii şi copiii pe front, ca Ion Antonescu să facă ţară evreilor în Transnistria”.
Semnalez numai comportamentul unui evreu, Lucreţiu Pătrăşcanu, care făcea mare caz, de faptul că el este întâi român şi apoi comunist. De fapt el propaga ideologia comunistă (iudaică), prezentând-o într-un ambalaj atrăgător antifascist. Dacă era român adevărat, pleca pe front să-şi apere ţara cum au făcut-o toţi românii. Comunismul a fost o formă mascată de stăpânire a omenirii de către evrei.
Evreul Pătrăşcanu (cunoscut sub pseudonimul Andrei) este cel care a practicat fără scrupule şi fără ruşine şi fără remuşcări, politica de carieră suind pe cadavrele lor. În cei trei ani 1941-1944 ai războiului antisovietic el a beneficiat mai mult decât oricine de bunăvoinţa protecţiei generalului Ion Antonescu. Primo: când tot Tineretul Ţării a fost trimis pe front în linia 1, el a fost scutit de mobilizare şi a stat în interiorul Ţării. Secundo: în loc să fie internat ca toţi comuniştii în lagărul de la Târgu Jiu, el a primit domiciliu obligatoriu în propria locuinţă de la Poiana Ţapului şi Statul Român timp de 3 ani şi 3 luni a plătit pentru pază soldele a 12 jandarmi între care un ofiţer. Mulţumită bunavoinței şi protecţiei generalului Ion Antonescu, acolo la Poiana Ţapului şi-a scris Lucreţiu Pătrăşcanu cele două cărţi, de calomniere a României şi de ideologizare a Comunismului.
După 23 august 1944, cea mai vehementă şi cea mai insistentă voce cerând pedepsirea cu moartea a generalului Ion Antonescu, a fost cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Fără scrupule, fără ruşine şi fără remuşcări, omul proiecta să facă mare carieră politică suind pe cadavrul propriului său binefăcător. Evreul Lucreţiu Pătrăşcanu, în calitate de ministru de Justiţie a ordonat ca Ion Antonescu să fie executat exact în ziua lui de naştere, când împlinea vârsta de 64 de ani.
Şi când te gândeşti, că în Bucureşti, la ora actuală, un bulevard poartă numele lui Pătrăşcanu, există chiar un bust şi o casă memorială, îţi vine să înnebunești. Vorba filozofului Petre Țuțea: „Neam de tâmpiţi ce suntem”. Petre Tutea a fost deţinut politic în temniţele iudeo-comuniste, timp de 12 ani şi 10 luni, pentru vina că s-a oferit să meargă voluntar pe front în războiul împotriva iudeo-bolșevismului.
În schimb lui Nicolae Iorga nu i-a asigurat nici o protecţie, cauze fiind destule, dar mai ales una strict personală, care figurează într-un memoriu adresat – la sfârşitul lui Iunie 1940 – regelui. Domnul Iorga a impiedicat alegerea mea la Academie în primăvara anului 1938. Antonescu la Academia Romană! (vezi cartea „Moartea unui savant” de Mihai Stoian, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, pag. 281).
Mai mult, Ion Antonescu i-a făcut scăpaţi peste graniţă pe cei doi evrei asasini ai lui Nicolae Iorga. Aceşti doi evrei, Traian Boieru şi Ilie Olteanu erau infiltraţi în mişcarea legionară şi au fost protejaţi în străinătate şi chiar familiile lor din ţară. Şoferul maşinii Ştefan Iacobuță, care i-a însoţit pe cei doi asasini, pentru că era român şi un martor incomod, a fost executat în primele luni de la arestare.
Moartea lui Nicolae Iorga fusese stabilită din luna iulie 1940, de către alogenii din ţară şi străinătate (vezi cartea „ Dosarele Suferinţei” de Ilie Ilisei, Editura Bucovina, 1999, pag. 52).
Evaluând adevăratele dimensiuni ale tragediei cauzate de cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei, în numărul din 6 iulie 1940 al ziarului său, Neamul Românesc, Nicolae Iorga publica articolul intitulat „De ce atâta ură?”. Cu acest prilej, marele istoric rupe îndealungata distanţare faţă de problema evreiască şi faptele îl obligă să constate că evreii din era comunistă nu se deosebau cu nimic de cei din Istoria Evreilor în Ţările Noastre. Ar fi bine să se publice acest articol pentru a vedea toată lumea „adevărată faţă a evreimii”, din Basarabia şi Nordul Moldovei. Deasemenea ar fi util să se reediteze „Istoria Evreilor în Ţările Noastre”, care nu a fost publicată din 13 Septembrie 1913. Sper ca la 100 de ani de la prima apariţie a lucrării se vă găsi o editură naţionalistă care va publica cartea lui Nicolae Iorga „Istoria Evreilor în Ţările noastre”. După cât rău au făcut evreii românilor, Statul Român ar trebui să interzică stabilirea în România, chiar la un singur evreu.
În timpul complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989 evreii din Radio, Televiziune, Presă, Cinematografie, Instituţiile Centrale, Conducerile Ministerelor Apărării Naţionale şi Interne, Comitetului Central PCR şi Guvern, au avut un comportament inuman şi chiar criminal. Ei au transmis ştiri false, au incitat populaţia la crime şi la dezmembrarea Statului Român. A fost vreunul cercetat şi adus în fata instanţelor de judecată? Este obligatoriu să se publice listele cu evreii din Guvern, Parlament şi Instituţiile Centrale ale Statului Român. S-au terminat românii? Incredibil. Azi pe evrei îi întâlneşti la fiecare colţ şi la toate eşaloanele puterii. Evreii în masă te îngrozesc. În martie 2002 erau numai 7400 (conform rezultatelor recensământului). Poate 7.400 erau numai în Parlament, Guvern, Ministere şi Instituţiile centrale. Aproape 99% din ei îşi ascund numele evreieşti şi folosesc nume false, la fel ca infractorii, care-şi ascund fețele în spatele unor măşti. La recensământul populaţiei din octombrie 2011, conform rezultatelor publicate în revista Academica nr. 10, din octombrie 2012 nu mai sunt evrei în România. A dispărut rubrica cu etnia evreiască. În toate timpurile evreii şi-au tăinuit efectivele, dar nici chiar aşa.
După decembrie 1989, evreii au pus mâna pe conducerile tuturor instituţiilor Statului Român. Ne-au luat aproape toate bogăţiile, ne-au luat sufletul şi limba. Acum vor să ne ia şi credinţa. Ce n-au reuşit năvălitorii barbari, începând cu anul 270, au reuşit conducerile post decembriste ale României să determine şi chiar să o oblige pe români să-şi părăsească vetrele lor strămoşeşti. După decembrie 1989, românii au devenit salahori, cerșetori, slugi la capitaliştii iudaici, iar România a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial. Evreii şi-au bătut joc de poporul român şi îşi bat în continuare într-un mod îngrozitor. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni.
Evreii vor să şteargă orice urmă de existenţă a neamului românesc pe aceste meleaguri şi să înfiinţeze Israelul European pe teritoriul actual al României. Aici au adus bunătatea, toleranța, nepăsarea înrudită cu nesimţirea şi chiar prostia românilor. Dacă românii nu se vor trezi, peste maxim 20-30 de ani, poporul român va dispărea, va fi pulverizat în istorie. Românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, fără patrie, rătăciţi prin parcurile şi rezervaţiile de pe mapamond, vor fi o curiozitate etnică.
Un popor vechi de peste 7.000 de ani, care a dat lumii o civilizaţie, o limbă (limba traco-dacă), o cultură, să dispară datorită unor triburi turanice parazitare, care au invadat România, ar fi o nedreptate (vezi cartea lu Nicolae Iorga „Popoarele turanice parazitare”, Editura Neamul Românesc, 1915). Evreii din toată lumea trebuie ştie şi să nu uite niciodată că primele aşezări evreieşti la Rash Pine şi Zichron Yacov în Eretz Israel, s-au înfiinţat în 1881, cu 228 de evrei din România, majoritatea din Moineşti. Ei au plecat cu vasul Thetis şi România le-a asigurat transportul şi mijloacele necesare pentru a lucra pământul în Eretz Israel. Şi aceasta este recunoștința evreaiască?
Doamne Dumnezeule, cu ce au greşit Românii? Quo Vadis, Doamne? Închei acest articol cu versurile unui vechi cântec românesc: „E jale mare-n țară că străinul e stăpân, cerşetor la el acasă a ajuns bietul român”.
Cartea „Neamul românesc în Bucovina” a apărut în 1905, în Editura Institutului de Arte Grafice „Minerva” , Bucureşti. Recent a apărut ediţia a II-a a acestei cărţi, în Editura „Semne” , Bucureşti, 2006, într-o ediţie de lux. Felicitări şi mulţumiri directorului editurii, domnul Dulu Ştefan. Cartea a fost scrisă de prof. Nicolae Iorga, în urma unei vizite de documentare în provinciile româneşti Bucovina şi Basarabia, stăpânite vremelnic de imperiul austriac şi cel ţarist.
Nicolae Iorga a fost îngrozit de faptul constatat, că neamul românesc în Bucovina, era aproape de dispariţie, după 130 de ani de stăpânire austriacă a acestei provincii. Administraţia austriacă a practicat o politică feroce de deznaţionalizare a românilor în acest teritoriu, răpit din trupul Moldovei, pe care l-a denumit Bucovina. Austriacii au colonizat Bucovina cu evrei, ruteni, ucraineni, germani şi chiar cu polonezi (care de fapt erau tot evrei, trecuţi la religia catolică). Cel mai mare număr de colonişti erau evrei leşeşti, veniţi din aceanul iudaic (Polonia). Nicolae Iorga a rămas consternat de încuibarea temeinică a evreilor în Bucovina. Încetul cu încetul, evreii stabiliţi în Bucovinna, chemau şi alţi evrei, până se ajungea ca satul, comuna sau oraşul să fie populate integral cu evrei. Aşa se ajunsese ca oraşul Zastavna (Frontiera) - vechea denumire a localităţii româneşti, o localitate la graniţa cu Polonia – să fie locuit integral cu evrei. Ei schimbau chiar şi denumirea localităţilor. Iniţial localitatea s-a numit Târgul Nistrului, apoi Frontiera şi evreii i-au schimbat denumirea în Zastavna şi aşa a rămas până în ziua de azi. În cartea sus menţionată, Nicolae Iorga scrie următoarele „Evreul face câte un copil pe an, îi pare rău că nu s-a găsit mijlocul de a face unul pe lună” (pag. 191). Munca nu l-a caracterizat pe evreu niciodată.
Prezint în continuare o parte din constatările lui Nicolae Iorga, în localităţile vizitate: „Chiar în satele nemţeşti, ungureşti, evreul e la mijloc, în jurul lui se învârt toate. În toată Bucovina, ce am cutreierat, am văzut numai doi cârciumari romani, cărora ar fi trebuit să le fi însemnat numele. Pe unul ţin minte că-l chema Agapie. O Agapie, ce vei face tu între atâţia Leşieri şi Moşeşti şi Israeli şi Schulemi şi Meschhulemi… ? În judeţul Dorohoi, puterea era în mâna celor trei Fischeresti: Mochi, Calman şi Froim. Toate moşiile sunt ale lor, împănate şi cârmuite de evrei. Pe încetul lumea pleacă din Dorohoi, unde se poate, pentru a nu muri de foame. Aşa s-a ajuns ca ţăranii moldoveni, izgoniţi de evrei să plece în alte zone ale României, o parte din ei emigrând în Canada şi Statele Unite ale Americii” (vezi pag. 121).
O parte din ţăranii izgoniţi de evrei din judeţul Dorohoi s-au aşezat pe moşiile unor boieri români din Muntenia şi Oltenia şi au rămas uimiţi că ţăranii care lucrau pe aceste moşii erau mulţumiţi. Ei au constatat că aici se practica un socialism patriarhal (vezi cartea „Revizuiri şi Adăogiri” 1945 de C. Rădulescu Motru, pag. 408 şi 409).
Nicolae Iorga în cartea „Neamul românesc în Bucovina” încheie capitolul despre stăpânirea evreiească în Bucovina astfel „Fiecare ţară are evreii ce merită”, a zis cineva al cărui interes era să se creadă astfel. „Fiecare ţară se poartă cu evreii săi cum merită ei”, trebuie să fie răspunsul. Cât merită însă această păcătoasă calicime leneşă, care spurcă țara pe care o locuieşte? (vezi pag. 195).
Invazia evreiască a teritoriului naţional a avut urmări catastrofale de la începutul începutului şi de acest lucru nu se pomeneşte.
Prezența evreilor pe teritoriul locuit de români datează de multă vreme, cu migrări masive în ultima sută de ani. Ei au fost primiţi cu toleranță, au prosperat şi au început să domine financiar, reprezentând un corp neasimilabil prin tradiţie şi religie, străin de interesele naţionale ale României. Cu toată toleranţa şi înţelegerea poporului român, în vremuri de restrişte evreii au avut o purtare neloială şi ostilă. Totdeauna au răspuns cu ură şi duşmănie la ospitalitatea şi omenia românilor.
În timpul primului război mondial, în luna decembrie 1916, când armatele germane conduse de generalul Mackensen au ocupat o parte a teritoriului ţării, inclusiv Bucureştii, evreii s-au pus la dispoziţia ocupantului în calitate de „cozi de topor”. Erau colaboratorii Poliţiei Secrete în cercetările şi arestările ce se operau, dirijau trupele de ocupaţie către familiile înstărite, incitându-i pe inamici la devastări, fapte reprobabile şi chiar crime. Prima casă devastată, distrusă şi incendiată a fost a marelui om politic Tache Ionescu din Str. Take Ionescu nr. 25, unde , funcţionează în prezent Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”. Şi pentru ca oroarea ignominiei, să fie întreagă, sufrageria şi biroul au fost transformate în cocine de porci câteva luni de zile. (Rog vedeţi cărţile „Take Ionescu – Viaţa şi opera sa” de Romulus Seişanu, Bucureşti, Editura Universul 1930 şi „Take Ionescu” de Constantin Xeni, Bucureşti 1932. În prezent un evreu, cumano – găgăuz a revendicat imobilul şi l-a câştigat, iar în 24 ianuarie 2013 are loc procesul la Tribunalul Bucureşti, secţia III-a Civilă pentru executarea silită şi evacuare, dosar nr. 4206/3/2012, reclamant Popescu Nasta Călin Mircea (ce grad de rudenie o avea acest individ cu familia Ionescu şi din ce prăpăstii ale Asiei o fi venit?), iar pârâţi sunt Statul Român , prin Ministerul Finanţelor Publice, Academia Română, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Municipiul Bucureşti, Regia de Termoficare Bucureşti (?). Imobilul a fost lăsat prin testament Academiei Române de Take Ionescu şi acum vine acest venetic să-şi însușească imobilul, care este simbol al naţionalismului românesc. Cine este acest individ? Ce grad de rudenie are el cu familia lui Take Ionescu? Cine este în spatele acestui hoţ? Singurul lucru care se ştie despre el, că este născut în anul 1921 şi că ar avea domiciliul în Str. Chopin nr. 13A, Sector 2, Bucureşti. Nu l-a văzut nimeni şi nu s-a prezentat la nici o şedinţă din cele 70 de şedinţe ale proceselor de revendicare a imobilelor din Str. Avram Ion Mincu, nr. 19, Bucureşti, unde a funcţionat o secţie a Muzeului National de Artă, castelul din Oraşul Sinaia, Str. Take Ionescu, nr. 2, unde a funcţionat căminul de copii orfani „30 Decembrie” şi muzeul familiei Take Ionescu şi imobilul din Str. Take Ionescu, nr. 25, Bucureşti, unde mai funcţionează Institutul de Etnografie şi folclor din cadrul Academiei Române. Individul cu acte false, a reuşit să păcălească justiţia, devenind astfel unul din cei mai mari hoţi al secolului. Probabil cu concursul conducerii Academiei Române, altfel nu se puteau sustrage şi distruge documentele din fondul familiei Tache Ionescu din arhiva Academiei Române. Aşa au ajuns unele persoane membri ai Academiei Romane. Rog vedeţi cartea „1948 -Desromânizarea Academiei Române” de Neagu Cosma, Editura Bravo Press, 1996 şi revista „Realitatea Evreiască” nr. 252-253/2006 în care sunt prezentaţi evreii membri ai Academiei Române după anul 1948. Aşa s-a ajuns ca şi Academia Română să fie saturată cu evrei. Înainte de 1948 au fost primiţi în Academia Română numai cinci membri evrei. După 1948 au fost primiţi în Academia Romana peste 50 membri evrei. Care o fi numărul real al evreilor membri ai Academiei Române în prezent, din cei 156 (78 titulari şi 78 membri corespondenţi). Vezi revista Academica Nr. 8-9/2012.
În contextul invaziei sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord, comportamentul populaţiei evreieşti a fost profund antiromânesc, lăsând mult de dorit. Evreii aclamau intrarea sovieticilor în ţară, barau calea ostaşilor români în retragere, care aveau ordine să nu răspundă la niciun fel de provocări, îi scuipau, îi dezarmau, îi dezbrăcau şi îi stropeau cu apă fiartă, benzină, murdârii. În această perioadă, evreii au ucis soldaţii români, ofiţeri, preoţi, învăţători, profesori, funcţionari, copii, femei însărcinate, bătrâni, oameni bolnavi, oameni care încercau să fugă din calea cotropitorilor. Trebuie să ştie toată lumea că la „cedarea” Basarabiei au fost asasinaţi de către bandele ucigaşe de evrei, 42.000 de ostaşi români şi un număr cel puţin asemănător de civili. De ce se ascunde acest adevăr atât de autorităţile ruseşti, evreieşti cât şi de cele româneşti?. S-au mai scris o dată cifrele (nu vor fi niciodată suficient amintite). Explozia de ură (ura de rasă) şi violența, a evreilor împotriva românilor din Basarabia şi Bucovina, l-a îngrozit chiar pe I. V. Stalin care a luat măsurile corespunzătoare împotriva Evreilor.
La intrarea în localităţi şi oraşe, ostaşii sovietici priveau nedumeriţi aceste scene de groază şi nu le venea să creadă că populaţia evreiască care trăise până atunci în bune relaţii cu românii, este capabilă de asemenea atrocităţi. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 Noiembrie 1943, mareşalul Ion Antonescu a evocat expresiv situaţia constatată la faţa locului după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord – „ne-am găsit în faţa unor reclamaţii fără sfârşit în care se arată că peste 40.000 de ticăloşi din această provincie se făcuseră în timpul ocupaţiei ruseşti, mai ruşi decât ruşii, persecutând populaţia românească. Populaţia românească cerea pedepsirea lor. Am fost în faţa acestei probleme şi, dacă pedeapsa era capitală, mai cream încă 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Şi atunci n-am vrut să-i pedepsesc şi am aplicat clemența şi i-am colonizat în Transnistria, în satele, comunele abandonate de evreii care s-au retras cu trupele sovietice, nu înainte de a distruge şi incendia casele, instituţiile, uzinele, instalaţiile şi culturile (vezi cartea „Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu şi filmul „Odesa în flăcări”). În aceste cantonamente pe care evreii le-au numit „ghetouri”, Ion Antonescu le-a asigurat paza de către jandarmi români ca să-i salveze, căci altfel i-ar fi omorât ţăranii din Basarabia, ca să se răzbune de suferinţele din timpul ocupaţiei ruseşti. Deasemenea populaţia ucraineană şi jandarmeria ucrainiană din Transnistria nu vedeau cu ochi buni pe coloniştii evrei şi când aveau ocazie îi omorau. Aveau ucrainienii o ură nestăvilită împotriva evreilor. De aceea la întoarcerea frontului, populaţiei moldoveneşti şi ucrainiene din Transnistria şi chiar din teritoriul dintre Bug şi Nipru, i-a părut rău că s-au retras românii şi spuneau: „Pe noi cui ne lăsaţi, iar devenim slugile iudeo-bolșevicilor”.
Deportaţii din Transnistria constau în cea mai mare parte din evrei, care se revoltaseră „împotriva armatei” în Basarabia, nordul Bucovinei şi de-a lungul Nistrului. De aceea, Ion Antonescu a declarat: „Aceştia nu au dreptul să invoce spiritul de omenie, fiindcă omenie nu înseamnă slăbiciune. După ce au răsplătit cu duşmănie şi crimă, toleranța fără limite pe care au găsit-o în România, unde au prosperat mai presus de visurile lor, evreii aceştia nu mai pot afla omenie nicăieri”.
În martie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe Nistru. Evreii din Nordul Moldovei au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Evreiască Botoşani. Atunci a înţeles Ion Antonescu că a fost manevrat tot timpul de către evrei. Dar era prea târziu. Aceasta este recunoștința evreilor. Recunoştinţa omenească este o floare rară, iar recunoștința evreiască eate totdeauna inexistentă.
În timpul războiului Ion Antonescu a asigurat o protecţie evreilor din Bucovina, Basarabia, Transnistria, cât şi celor din interiorul ţării. Femeile românce plângeau şi spuneau: „De asta ne mor nouă bărbaţii şi copiii pe front, ca Ion Antonescu să facă ţară evreilor în Transnistria”.
Semnalez numai comportamentul unui evreu, Lucreţiu Pătrăşcanu, care făcea mare caz, de faptul că el este întâi român şi apoi comunist. De fapt el propaga ideologia comunistă (iudaică), prezentând-o într-un ambalaj atrăgător antifascist. Dacă era român adevărat, pleca pe front să-şi apere ţara cum au făcut-o toţi românii. Comunismul a fost o formă mascată de stăpânire a omenirii de către evrei.
Evreul Pătrăşcanu (cunoscut sub pseudonimul Andrei) este cel care a practicat fără scrupule şi fără ruşine şi fără remuşcări, politica de carieră suind pe cadavrele lor. În cei trei ani 1941-1944 ai războiului antisovietic el a beneficiat mai mult decât oricine de bunăvoinţa protecţiei generalului Ion Antonescu. Primo: când tot Tineretul Ţării a fost trimis pe front în linia 1, el a fost scutit de mobilizare şi a stat în interiorul Ţării. Secundo: în loc să fie internat ca toţi comuniştii în lagărul de la Târgu Jiu, el a primit domiciliu obligatoriu în propria locuinţă de la Poiana Ţapului şi Statul Român timp de 3 ani şi 3 luni a plătit pentru pază soldele a 12 jandarmi între care un ofiţer. Mulţumită bunavoinței şi protecţiei generalului Ion Antonescu, acolo la Poiana Ţapului şi-a scris Lucreţiu Pătrăşcanu cele două cărţi, de calomniere a României şi de ideologizare a Comunismului.
După 23 august 1944, cea mai vehementă şi cea mai insistentă voce cerând pedepsirea cu moartea a generalului Ion Antonescu, a fost cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Fără scrupule, fără ruşine şi fără remuşcări, omul proiecta să facă mare carieră politică suind pe cadavrul propriului său binefăcător. Evreul Lucreţiu Pătrăşcanu, în calitate de ministru de Justiţie a ordonat ca Ion Antonescu să fie executat exact în ziua lui de naştere, când împlinea vârsta de 64 de ani.
Şi când te gândeşti, că în Bucureşti, la ora actuală, un bulevard poartă numele lui Pătrăşcanu, există chiar un bust şi o casă memorială, îţi vine să înnebunești. Vorba filozofului Petre Țuțea: „Neam de tâmpiţi ce suntem”. Petre Tutea a fost deţinut politic în temniţele iudeo-comuniste, timp de 12 ani şi 10 luni, pentru vina că s-a oferit să meargă voluntar pe front în războiul împotriva iudeo-bolșevismului.
În schimb lui Nicolae Iorga nu i-a asigurat nici o protecţie, cauze fiind destule, dar mai ales una strict personală, care figurează într-un memoriu adresat – la sfârşitul lui Iunie 1940 – regelui. Domnul Iorga a impiedicat alegerea mea la Academie în primăvara anului 1938. Antonescu la Academia Romană! (vezi cartea „Moartea unui savant” de Mihai Stoian, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, pag. 281).
Mai mult, Ion Antonescu i-a făcut scăpaţi peste graniţă pe cei doi evrei asasini ai lui Nicolae Iorga. Aceşti doi evrei, Traian Boieru şi Ilie Olteanu erau infiltraţi în mişcarea legionară şi au fost protejaţi în străinătate şi chiar familiile lor din ţară. Şoferul maşinii Ştefan Iacobuță, care i-a însoţit pe cei doi asasini, pentru că era român şi un martor incomod, a fost executat în primele luni de la arestare.
Moartea lui Nicolae Iorga fusese stabilită din luna iulie 1940, de către alogenii din ţară şi străinătate (vezi cartea „ Dosarele Suferinţei” de Ilie Ilisei, Editura Bucovina, 1999, pag. 52).
Evaluând adevăratele dimensiuni ale tragediei cauzate de cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei, în numărul din 6 iulie 1940 al ziarului său, Neamul Românesc, Nicolae Iorga publica articolul intitulat „De ce atâta ură?”. Cu acest prilej, marele istoric rupe îndealungata distanţare faţă de problema evreiască şi faptele îl obligă să constate că evreii din era comunistă nu se deosebau cu nimic de cei din Istoria Evreilor în Ţările Noastre. Ar fi bine să se publice acest articol pentru a vedea toată lumea „adevărată faţă a evreimii”, din Basarabia şi Nordul Moldovei. Deasemenea ar fi util să se reediteze „Istoria Evreilor în Ţările Noastre”, care nu a fost publicată din 13 Septembrie 1913. Sper ca la 100 de ani de la prima apariţie a lucrării se vă găsi o editură naţionalistă care va publica cartea lui Nicolae Iorga „Istoria Evreilor în Ţările noastre”. După cât rău au făcut evreii românilor, Statul Român ar trebui să interzică stabilirea în România, chiar la un singur evreu.
În timpul complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989 evreii din Radio, Televiziune, Presă, Cinematografie, Instituţiile Centrale, Conducerile Ministerelor Apărării Naţionale şi Interne, Comitetului Central PCR şi Guvern, au avut un comportament inuman şi chiar criminal. Ei au transmis ştiri false, au incitat populaţia la crime şi la dezmembrarea Statului Român. A fost vreunul cercetat şi adus în fata instanţelor de judecată? Este obligatoriu să se publice listele cu evreii din Guvern, Parlament şi Instituţiile Centrale ale Statului Român. S-au terminat românii? Incredibil. Azi pe evrei îi întâlneşti la fiecare colţ şi la toate eşaloanele puterii. Evreii în masă te îngrozesc. În martie 2002 erau numai 7400 (conform rezultatelor recensământului). Poate 7.400 erau numai în Parlament, Guvern, Ministere şi Instituţiile centrale. Aproape 99% din ei îşi ascund numele evreieşti şi folosesc nume false, la fel ca infractorii, care-şi ascund fețele în spatele unor măşti. La recensământul populaţiei din octombrie 2011, conform rezultatelor publicate în revista Academica nr. 10, din octombrie 2012 nu mai sunt evrei în România. A dispărut rubrica cu etnia evreiască. În toate timpurile evreii şi-au tăinuit efectivele, dar nici chiar aşa.
După decembrie 1989, evreii au pus mâna pe conducerile tuturor instituţiilor Statului Român. Ne-au luat aproape toate bogăţiile, ne-au luat sufletul şi limba. Acum vor să ne ia şi credinţa. Ce n-au reuşit năvălitorii barbari, începând cu anul 270, au reuşit conducerile post decembriste ale României să determine şi chiar să o oblige pe români să-şi părăsească vetrele lor strămoşeşti. După decembrie 1989, românii au devenit salahori, cerșetori, slugi la capitaliştii iudaici, iar România a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial. Evreii şi-au bătut joc de poporul român şi îşi bat în continuare într-un mod îngrozitor. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni.
Evreii vor să şteargă orice urmă de existenţă a neamului românesc pe aceste meleaguri şi să înfiinţeze Israelul European pe teritoriul actual al României. Aici au adus bunătatea, toleranța, nepăsarea înrudită cu nesimţirea şi chiar prostia românilor. Dacă românii nu se vor trezi, peste maxim 20-30 de ani, poporul român va dispărea, va fi pulverizat în istorie. Românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, fără patrie, rătăciţi prin parcurile şi rezervaţiile de pe mapamond, vor fi o curiozitate etnică.
Un popor vechi de peste 7.000 de ani, care a dat lumii o civilizaţie, o limbă (limba traco-dacă), o cultură, să dispară datorită unor triburi turanice parazitare, care au invadat România, ar fi o nedreptate (vezi cartea lu Nicolae Iorga „Popoarele turanice parazitare”, Editura Neamul Românesc, 1915). Evreii din toată lumea trebuie ştie şi să nu uite niciodată că primele aşezări evreieşti la Rash Pine şi Zichron Yacov în Eretz Israel, s-au înfiinţat în 1881, cu 228 de evrei din România, majoritatea din Moineşti. Ei au plecat cu vasul Thetis şi România le-a asigurat transportul şi mijloacele necesare pentru a lucra pământul în Eretz Israel. Şi aceasta este recunoștința evreaiască?
Doamne Dumnezeule, cu ce au greşit Românii? Quo Vadis, Doamne? Închei acest articol cu versurile unui vechi cântec românesc: „E jale mare-n țară că străinul e stăpân, cerşetor la el acasă a ajuns bietul român”.
11.01.2013 TUDOR VOICU
Admin- Admin
- Mesaje : 62
Data de înscriere : 07/04/2013
Varsta : 58
Localizare : Craiova -
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum