„Cina cea de taină” a lui Leonardo Da Vinci

„Există o legendă cu privire la „Cina cea de taină” a lui Leonardo Da Vinci... Când a conceput această scenă, Leonardo Da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele – sub chipul lui Iisus – și Răul – sub chipul lui Iuda. Și-a întrerupt lucrul la jumătate până când avea să găsescă modelele ideale.
Într-o zi, în timp ce asista la repetiția unui cor bisericesc, a văzut într-unul din băieți imaginea desăvârșită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier și i-a reprodus trăsăturile în studii și schițe. Au trecut 3 ani... Cina cea de Taină era apropae gata – Leonardo Da Vinci însă, nu găsise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care răspundea de biserică începu să-l preseze, cerindu-i să isprăvească numaidecât fresca. După mai multe zile, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrențăros, beat, lungit în șanț. Cu mare greutate ajutoarele sale îl duseră până la biserica unde urma să-i picteze chipul fără schițe prealabile. Leonardo Da Vinci se apucă să picteze uimit de trăsăturile necredinței, ale păcatului, ale egoismului atât de bine imprimate pe fața lui.
Când pictorul a terminat, cerșetorul, revenindu-și oarecum din beție, deschise ochii și văzu pictura din fața lui. Un amestec de uimire și tristețe îi aparu pe chip și zise:
- Am mai văzut pictura asta!
- Când? Întrebă Leonardo Da Vinci surprins.
- Acum 3 ani, înainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea cântam în corul bisericii și duceam o viață plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
Se pare că Binele și Răul au unul și același chip, totul depinde de momentul în care unul sau altul taie calea oricărei ființe umane."