„Istoria se repetă prin ea însăşi - întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” - Karl Marx (1818 - 1883)

[justify][justify] K. MARX: ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI
În 1964, când însemnările inedite ale lui Karl Marx despre români apăreau într-un volum editat de Academia Republicii Populare Române, eram medic în Maramureş.
În fiecare început de lună mergeam la Secţia Sănătăţii Raionale din Vișeul de Sus, pentru şedinţa de analiza muncii şi trasarea sarcinilor pentru următoarea lună. După şedinţă trecem prin magazine şi prin unica librărie, raională, care era ticsită de opere marxist - leniniste, literatură sovietică şi câte-o noutate românească sau de peste cortina de fier. Nimeni din câţi intrau în librărie în acele luni ale lui 1964, nu a dat vreo atenţie volumului maroniu cu o bandă aurie lucioasă pe care scria: K. MARX - ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI. Atât eram de îndopaţi de marxism încât nu mai vroiam să auzim nimic de Marx! Nici măcar nu ne-am pus întrebarea; oare ce însemnări putea să facă Marx despre români, ştiind că a trăit aşa de departe de ei şi a murit în 1883!?
Volumele au stat mult şi bine pe raftul librarii raionale până într-o zi, când un străin, care părea ca venit anume pentru Marx, i-a spus librarului că vrea toate volumele. Surprins de cerinţa şi graba străinului cumpărător, librarul prins de o anumită curiozitate a zis „afară de două care deja sunt reţinute”. Străinul nu a comentat, a plătit, le-a luat şi a dispărut cu o maşină. Pentru prima dată, librarul a deschis volumul şi-a început să citească. Repede a realizat că era un Marx de care românii nu mai auziseră sau citiseră până atunci.
Apariţia volumului K. MARX - ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI în librarile din România a fost încă un semn că începuse, de sus, desprinderea „de fraţii noştri de la răsărit” de „eliberatorii poporului român”. Prin tipărirea însemnărilor inedite ale lui Karl Marx despre români care se află în Arhiva Marx – Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam, românilor li se oferea, prin dascălul marxismului, o lecţie de istorie românească care le-a fost interzisă din 1944, aceea a cotropirilor şi exploatărilor Principatelor Române de către ruşi, cuprinsă în perioada dintre Ocuparea Crimeii (1787) şi până la Războiul din Crimeia (1856).
Pentru început aş fi dorit să scriu câteva rânduri despe Karl Marx. Despre fiul unor evrei, care s-au convertit la luteranism (ceva mai ciudat nu poate fi) despre studiile sale universitare de drept, istorie, filosofie (teza cu care şi-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci, nu ruşi!) despre ostilitatea şi critica sa la adresa religiilor care i-au închis toate porţile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el şi părăsirea Germaniei. Şi despre expulzarea din Franţa (în 1845, din cauza ideilor sale), urmată de expulzarea din Belgia (în 1848, după publicarea Manifestului Comunist) şi chiar despre viaţa lui din Anglia, dar m-am răzgândit, las cititorul să se convingă singur că una a fost marxismul cu care au fost îndoctrinaţi românii de către dictatura stalinistă şi altul a fost Karl Marx pe care l-a interesat sincer soarta şi viitorul românilor.
Citiţi şi apoi, dacă vreţi, dacă aveţi motive, săriţi-mi în cap!
S-a întâmplat ca un profesor universitar din Polonia, Stanislas Schwann să studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam şi să dea peste patru manuscrise inedite, autografe ale lui Karl Marx despre români şi plin de bunăvoinţă să semnaleze existenţa lor Academiei Republicii Populare Române (a se observa că republica era română, nu România). Pe lângă întâmplare şi bunăvoinţa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca cei care au citit scrisoarea să fie români şi să se apuce de treabă. O treabă foarte grea.
Toţi, dar absolut toţi, cei care au avut în mână manuscrisele lui Karl Marx s-au simţit total dezarmaţi de iligibilitatea lor. Se spune că printre puţinii care au putut să le citească au fost şi cele trei fete ale sale Laura, Eleonor şi Jenny care le retranscriau pentru a le trimite editurilor. Pe scurt, Karl Marx în goana neîntreruptă a lecturilor şi-a ideilor ce le avea nu acorda nicio atenţie notiţelor şi conspectelor sale. În aceeaşi frază puteau fi întâlnite, de-a valma, cuvinte germane, franţuzeşti şi englezeşti, care-i trecea primul prin minte!! Mai mult, într-un cuvânt erau şi litere latine şi gotice. Apoi prescurtările. Dar trecând, cu multă trudă, peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect şi folosite ca dovezi împotriva „fraţilor noştri de la răsărit” în momentul când conducerea superioară de partid şi de stat a considerat că ruşii doar şi-au schimbat blana ţaristă cu cea marxistă, dar relele năravuri de cotropitori şi jefuitori nu.
Înainte de-a intra în lectura propriu zisă a volumului, este de precizat că manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault care a apărut la Paris în 1855. Autorul istoriei politice şi sociale ale Principatelor Dunărene, un valoros publicist şi istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o istorie despre Napoleon, despre Franţa, Anglia şi Irlanda. Din 1848 a început să strângă material istoric despre Principatele Române scrise de diferiţi publicişti francezi, dar folosind şi lucrările lui Nicolae Bălcescu, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica şi Aurel Papiu Ilarian, scoţând un volum istoric de peste cinci sute de pagini în 1855, pe care l-a pus la dispoziţia francezilor, dar şi a românilor francofili. Elias Regnault a fost un susţinător ardent al formării unui stat unitar român în paginile publicaţiei sale pariziene „L’Avenir national”. A fost un prieten sincer al poporului român, tot aşa şi Karl Marx după cum reiese din însemnările sale despre români.
Iată acum ce a extras şi cum a comentat Marx istoria românilor. Precizare: Toate citatele cu literă groasă, care urmează de acum în text, sunt din K.Marx „Însemnări despre români” (Manuscrise inedite - publicate de Acad. Prof A. Oţetea şi Prof. S. Schwann) apărut în Editura Academiei Republicii Populare Române în anul 1964.
Manuscrisul înregistrat cu B 85 este cel mai amplu şi începe cu uciderea lui Grigore Ghica de către turci „şi-i trimite capul îmbălsămat la Constantinopol: acolo e înfipt într-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru că a protestat împotriva cedării Bucovinei în favoarea Austriei”. Dacă până la această dată, doar turcii şi habsburgii dominau principatele româneşti, odată cu ocuparea Crimeei de către Ecaterina a Ruşilor, în 1787 vecinătatea rusă devine un nou pericol pentru principate. Iar după Pacea de la Șistov din 1781 Karl Marx notează: „Abia au plecat austriecii din Țara Românească şi ruşii sub Suvorov au intrat. Ţara este dată pradă focului şi jafului de către acesta”.
După zece ani Rusia obţine un hatişerif de la sultan prin care se poate amesteca în treburile principatelor, iar amestecul lor vine întotdeauna cu armată multă şi jefuitoare.
Când pe firmamentul istoriei apare Napoleon şi se împrieteneşte cu Alexandru, țarul Rusiei, acesta se grăbeşte să-i ceară anexarea principatelor. „Napoleon îşi dă consimţământul la anexarea celor două principate” consemnează Karl Marx. Spre norocul românilor, prietenia celor doi nu a durat mult („Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi spun cine eşti”) şi a început războiul între ei. Dacă începea cu câteva luni mai devreme Basarabia nu ar mai fi fost cedată ruşilor de către turci. Karl Marx notează: „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române”. Ca să nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un drept să ia ce nu-i aparţinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodată şi nu va exista vreodată! Ţineţi minte cititori!
După victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvântul hotărâtor în Congresul de la Viena, la care Karl Marx adaugă: „...ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” şi „Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură”. Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cât de sensibil a fost Karl Marx la suferinţele ţăranilor români atât de năpăstuiţi de boierii lor, dar şi cât de jefuiţi au fost de ruşi.
Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de laudă: „Vladimirescu era patriot român”, „Pentru el, Rusul şi fanarioţii sunt duşmanii”, „Tudor respinge alianţa rusă ...”. Apoi în detaliu scrie despre trădarea şi uciderea eroului nostru pe care o califică „Asasinat mârşav”. Totuşi ceva se schimbă după 1821 în Principatele Romane, turcii acceptând din nou numirea de domni pământeni, care „au pus la locul de cinste limba românească dispreţuită de retorii Fanarului”. Şi turcii se săturaseră de fanarioţii lor!
Karl Marx scrie pe larg despre ocupaţia rusă din timpul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, când 150.000 de ruşi au găsit de cuviinţă să invadeze, ca lăcustele, Moldo-Valahia. „Au avut loc excese groaznice. Contribuţii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoţii, omoruri, etc. Bărbaţi şi femei au fost înhămaţi la care cu vizitii cazaci care nu-şi cruţau nici bâta, nici vârful lăncii lor. Peste 30.000 de români fură smulşi de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă”. Ocupaţia asta de jaf şi haos a ţinut până în 1835, încă şase ani după terminarea războiului şi-a Păcii de la Adrianopol în care ruşii, ca învingători, au dispus cum au dorit de Principatele Române. S-a mers atât de departe încât: „Orloff, în numele țarului, propune sultanului să cumpere cele două provincii, oferindu-i 36.000.000 fr.” Din care reiese că sub dominaţia „curţii otomane” şi-a „curţii protectoare” principatele ajunseseră marfă de târg.
Între 1829 şi 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Române care îşi pierduseră orice urmă de libertate şi independență, pentru că guvernatorul rus prin forţă şi dictat a înlăturat, prin alungare, închisoare sau moarte pe toţi românii care protestau împotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus în 1831. Marx exemplifică cum I. Văcărescu a protestat împotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev şi a fost dat pe mâna judecătorilor militari ruşi care l-au surghiunit din Bucureşti şi faptul că alţi patru boieri români care au protestat toţi muriră „din întâmplare” în aceeaşi săptămână (vezi pag.119). Kiselev a adus nişte modificări Regulamentului Organic care puneau sub control şi supunere totală Principatele „curţii protectoare” de la Petersburg.
În octombrie 1834, Rusia evacua în sfârşit Principatele. Înainte de plecarea sa Kiselev încredinţa toate posturile, parte fanarioţilor, parte altor levantini ... şi ca ofiţeri subalterni, ruşi sau creaturi ruseşti!
Aici ar trebui să ne oprim un moment şi să comparăm ocupaţia rusă şi schimbările impuse de ea din perioada 1829 - 1834 cu una recentă, cea din 1944 - 1958 pentru că seamănă între ele ca două picături de apă „Vremea trece, vremea vine. / Toate-s vechi şi nouă toate” sau în 1829 „curtea protectoare”, cică vroia să ne scape de „semilună” care ne ameninţa creştinismul nostru, iar ei, „fraţii noştri pravoslavnici s-au jerfit pentru noi”. Ce farsă înălţătoare la cerul tuturor religiilor!
În 1944 „glorioasa armată roşie ne-a eliberat” de exploatatorii noştri şi de creştinismul noastru”. Altă farsă! Dar vorba lui Marx, întâi trebuie să trăim tragedia istorică ca abia apoi să ne dăm seama de farsele ei! De învăţat, oricum nu învăţăm aproape nimic, pentru că noi suntem un neam prea deştept să avem nevoie de istorie. În schimb învaţă ceva „conducătorii noştri”, ei care au fost „liberi cugetători” înainte, acum practică pravoslavismul supramistic!
Să ne întoarcem la Marx, care îşi notează în manuscrisul său pas cu pas momentele importante ale istoriei principatelor, şi iată-l ajuns la alegerea de domn conform Regulamentului Organic, dar voinţei ruseşti: Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales.... Ca un veritabil parvenit, el începe prin jaf şi speculă.... Bibescu devenea din ce în ce mai slugarnic faţă de Rusia. Un rus Trandafirov venise în Țara Românească sub pretextul de a înfiinţa o mare exploatare mineră. Obţinu concesii enorme ... Opinia publică şi Adunarea protestează şi toată istoria devine asemănătoare cu cea din zilele lui Adrian Năstase... pentru că Bibescu printr-un fel de „ordonanţă de urgenţă” a timpului său, ordonă prorogarea Adunării... Rusia îi veni în ajutor. Dacă mai adăugăm şi: Bibescu - un ţigan înfumurat - era acum stăpân absolut (vezi pag.128) avem un exemplu concret cum se repetă istoria noastră în anul 2002.
Să nu ne îndepărtăm prea mult de Marx, tocmai când enunţa un adevăr istoric pe care istoricii români din 1944 şi până astăzi, în 2002 îl ascund, iată-l: Ideea politică fundamentală a revoluţiei din 1848 de la Bucureşti a fost o mişcare împotriva protectoratului rus (vezi pag. 130). Mai citiţi o dată şi pe urmă faceţi rost de volum să aflaţi şi argumentele lui Marx. Pentru că Marx studia mult, nu era gurist ca Dinescu, licheluţă ca Liiceianu, pseudomoralist ca Paler şi filosofel ca Pleşu. Iată un argument: Orice ofiţer sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier. Şi sub sovietici a fost la fel şi sub paleocomuniștii care conduc România astăzi e tot aşa, numai că nu le mai zicem boieri. Urmează câteva pagini magistrale de analiză socială şi economică a Principatelor din preajma revoluţiei de la 1848, pe care „iubiţii noştri” istorici de azi şi „crema” mass-mediei bucureştene ar trebui să le ia de exemplu de profesionalitate şi să-l reflecte pe Marx în scrierile lor aşa cum merită, să afle şi tânăra generaţie română adevărul despre El.
Hai băieţi, deşteptarea, înviorarea, citiţi-l pe Marx despre români şi fiţi măcar un pic ca el. Deşteptarea sună şi pentru românii ardeleni, care între timp s-au bucureștenizat, mai precis s-au fanarizat, pentru că Marx scrie şi despre românii din Transilvania: Românii sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cisme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină. Ei erau numiţi „plebea vagabondă” deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formează numai cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungarica est... În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de slavi şi de români: a topi toate naţionalităţile în naţionalitatea maghiară...
Iar despre Kossuth, şi Marx ştia că nu era ungur, ci slovac, fiul uni plugar sărac... căsătorit cu fica unui magnat... datorită acestei protecţii a ajuns în Dietă. Mă mir cum de până acum Adrian Năstase, printr-o ordonanţă de urgenţă, nu i-a ridicat mai multe statui lui Kossuth prin Transilvania Românească, că doar în martie 1848 a trimis o delegaţie de trei sute de magnaţi, îmbrăcaţi în tunica naţională la Viena, la împărat cu o constituţie prin care cerea încorporarea Transilvaniei la Ungaria.
Şi împăratul le-a dat semnătura... şi aşa au început adunările de la Blaj ale românilor, iar Marx scrie admirativ despre Iancu, Bărnuţiu, Laurian, Barițiu pe care azi românii ardeleni îi pomenesc din nou în şoaptă pentru că dacă-i aude Mako-Bella îi va pârî la Adrian Năstase, care printr-o ordonanţă de urgenţă va prevedea: „patru ani de închisoare pentru toţi aceia care ar îndrăzni să vorbească împotriva perfectei unităţi a naţiunii maghiare” aşa sună şi articolul al 18-lea al constituţii dietei ungureşti din 1848!
Marx îşi notează toate amănuntele evenimentelor din Transilvania anilor 1848-1849, chiar şi evenimentul necinstei ungureşti prin care întâlnirea de pace este folosită: ...ca o cursă, Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinşi de către maiorul Hatvany; primul reuşi să scape; Dobra fu masacrat pe loc. Buteanu în ziua următoare fu spânzurat. Trădare lașă, notează Marx (paginile 158 - 159). În concluzia manuscrisului său despre revoluţia din Transilvania, afirma: ... că fără românii din Transilvania, comandaţi de Iancu, ruşii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem. Kossuth respinse cu dispreţ propunerile românilor. Iancu bătu zdravăn pe unguri. Aşa fură paralizate victoriile lui Bem. Austria n-a răsplătit cu nimic pe români. Ba da, cu o decoraţie, pe care Avram Iancu, cu demnitate a refuzat-o: „Io m-am luptat pentru libertate nu pentru o cruce, de-astea avem destule”. Imparatul s-a simţit profund jignit şi l-a obligat să părăsească Viena. Dar era să uit că, ruşii vreo zece mii, intraseră în Transilvania în februarie 1849.
Nu puteau să piardă o ocazie de-a invada, de-a lupta leneş şi-a jefui vârtos! La fel au intrat şi în Moldova şi Țara Românească în 1848. Nu mai puteau să stea în stepele lor de grija românilor... La 29 sept. 1848, ruşii intrară în Țara Românească, ca „liberatori”. Ghilimelele aparţin lui Marx, care nu-i fitecine ca Ion Ilici Iliescu; când mare comunist educat la Moscova, când mare democrat cum n-a mai văzut Apusu’!
Manuscrisul autograf a lui Marx despre români înregistrat ca B 85 are în volumul Academiei Române şaizeci de pagini despre care istoricul A. Oţetea crede că, Marx ar fi adunat acest material documentar pentru tezele sale despre politica de expansiune şi cotropire a marilor puteri, în special politica externă a ţarismului ...
Atât a scris istoricul român despre ţarism, şi mai puţin alţii, deşi ştiau totul, comparau în mintea lor expansiunea ţarismului şi a comunismului rus din 1917, dar nu au avut curajul să scrie și să informeze corect istoric poporul român, generaţia tânără. Pe vremea aceea ei arătau numai faţa marxistă a lui Marx. Ei o scoteau în relief, iar tovarăşii cu propaganda ne îndoctrinau prin toate mijloacele, tot timpul cu marxism-leninismul şi cu „eliberatorii” care ne-au eliberat de tot ce am avut mai bun în Țară şi specific ca Naţiune. Cele douăsprezece „eliberări ruseşti” - din 1711 până în 1944 sunt mai dezastruoase decât toate invaziile care s-au abătut asupra noastră în două mii de ani!
Exagerări? Nicidecum! Puneţi în balanţă, tot, tot: ţara şi averea românească, munca şi cultura noastră, plus anihilarea libertăţii, credinţei, aspiraţiilor neamului. Calculaţi! Iar acum, la începutul noului mileniu suntem, încă, o naţiune ocupată, trăim sub zodia şi sfera dominaţiei „eliberatorilor ruşi” pentru că ne lăsăm conduşi de nişte ordinare slugi ruseşti sau de fiii lor! Prin forţă brută, prin constrângerea şi silirea inchizițională a „eliberărilor de la răsărit” ne-au îndoctrinat, depersonalizat şi transformat într-o naţiune supusă, îngenunchiată cu faţa spre Moscova, din care, încă, nu ne revenim...
Karl Marx a citit şi studiat cu asiduitate mii de volume pentru cele câteva sute de articole şi cărţi pe care le-a scris. A citit şi „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault, a fost contrariat de invaziile şi oprimarea rusească în Principatele Române. A realizat marea tragedie a Poporului Român,a scris despre ea! Şi acesta este motivul, de azi, pentru care românilor nu li se mai vorbeşte şi scrie despre El.

WINIPEG – CANADA, FEBRUARIE 2002, CORNELIU FLOREA
P.S. Mulţumesc Domnului Dr. Ştefan Constantin din Vișeul de Sus, pentru bunăvoinţa de a-mi dărui valorosul volum: K. Marx „Însemnări despre Români”.